Nu rataţi „Poveştile Mamaiei“!

Un volum inedit va fi lansat vineri, 29 iulie, la ora 19.30, la Hotel Condor, în staţiunea Mamaia. Se numeşte „Poveştile Mamaiei – Staţiunea Mamaia – 111 ani” şi este una dintre acele cărţi de suflet gândite, adunate şi îngrijite cu drag de autoare, Maria Cica. „Este o monografie a stațiunii Mamaia, ediție aniversară, pe care am conceput-o pentru a vă delecta cu informații interesante, picante și în premieră despre stațiunea Mamaia. Și cu multe, foarte multe poze frumoase. Cartea a fost editată de Asociația Aromânii”, potrivit autoarei, Maria Cica. În trecut, aceasta a activat timp de 10 ani în redacţia Telegraf“.

https://www.telegrafonline.ro/nu-ratati-povestile-mamaiei

Nu rataţi „Poveştile Mamaiei“!

Despre autor
- Maria Cica este jurnalist la Televiziunea Română. Și-a început activiatatea jurnalistică în anul 1996 în cadrul Centrului Informațional Telegraf - TV Neptun din Constanța unde a activat până în 2005, când s-a transferat la Televiziunea Națională. De origine aromâncă fârșeroată și-a concentrat în principal demersurile jurnalistice asupra istoriei, culturii și tradițiilor etniei din care face parte.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>